FERICIREA SE NAȘTE!!!!!
Nu o poți pur si simplu cãpãta!
Trebuie sa o duci in tine, sa o simți, sa ai grijã de ea (de fericire) zi de zi, clipã de clipã, sã ai "vomã", sã te doară, sa iti faci griji, sa simți cum prinde viața încet cu încet. Si deși încă nu o vezi, tu știi ca EA ESTE!!! Tu o "crești", si o "hrănești", si o aștepți ca pe un miracol, ca pe o minune - dar EA nici gând nu are sa apăra. Ba poate încă si sa te facă sã crezi ca gata, ai pierdut-o, ca s-a dus.... Pentru fericire SE MUNCEȘTE, SE LUPTA PANA LA CAPĂT, PANA LA SÂNGE!!!!
Noi nu putem sa așteptam sa fim fericiti!!! Pentru ce merite? Ca suntem frumoși, deștepți, buni???? Care e jertfa noastră? Ce dam noi in loc? Care preț il plătim? Care este jertfa noastră PROPRIE? Ce dam noi PERSONAL? Ca ii jertfim pe cei din jurul nostru in cinstea fericirii noastre? Aceasta oare e jertfa noastră personală?
Si dupa ce duci puiul asta al fericirii in tine. Si când crezi cã,gata, deja vãd fericirea, uite o simt, uite am crescut-o... Te apuca așa o durere! O durere SĂLBATICA, o durere de INFERN, când simți ca fiecare osisor din tine se mișca din loc, cand nici de auzit nu auzi, nici de văzut nu vezi, nici aer si nici pământ sub picioare nu mai ai. Când ai striga dar glas nu mai este, când ai rupe si ai sfãrma tot ce ai in cale dar deja nu mai ai ce rupe si sfarma. Când nici rugăciuni nu mai ai. Si începi sa te rogi așa cum nu ai mai făcut-o niciodată. Te rogi nu din "carte" ci din suflet... Te rogi de putere tie. Te rogi sa ai tărie sa o duci pana la capăt, te rogi de înțelepciune sa nu faci cale întoarsă... Si te mai rogi cu lacrimi pentru EA - pentru minunea si fericirea TA.
Si iată, cand nu mai vezi capătul chinurilor... Cand TE-AI JERFIT pânã la ultima suflare, apare MARIA SA! Doar prin propria durere o poti capată, o poti merita pedeplin.
Si le uiți pe toate: si cum ai "dus-o", si cum ai "născut-o"... Fiindcă in așa momente de autojerfire TOTALA fericirea NU ARE MARGINI! Si nimic nu mai contează!
P.S.: LA MULTI ANI, FERICIREA MEA!!!
Cu mult drag, mamã...
Nu o poți pur si simplu cãpãta!
Trebuie sa o duci in tine, sa o simți, sa ai grijã de ea (de fericire) zi de zi, clipã de clipã, sã ai "vomã", sã te doară, sa iti faci griji, sa simți cum prinde viața încet cu încet. Si deși încă nu o vezi, tu știi ca EA ESTE!!! Tu o "crești", si o "hrănești", si o aștepți ca pe un miracol, ca pe o minune - dar EA nici gând nu are sa apăra. Ba poate încă si sa te facă sã crezi ca gata, ai pierdut-o, ca s-a dus.... Pentru fericire SE MUNCEȘTE, SE LUPTA PANA LA CAPĂT, PANA LA SÂNGE!!!!
Noi nu putem sa așteptam sa fim fericiti!!! Pentru ce merite? Ca suntem frumoși, deștepți, buni???? Care e jertfa noastră? Ce dam noi in loc? Care preț il plătim? Care este jertfa noastră PROPRIE? Ce dam noi PERSONAL? Ca ii jertfim pe cei din jurul nostru in cinstea fericirii noastre? Aceasta oare e jertfa noastră personală?
Si dupa ce duci puiul asta al fericirii in tine. Si când crezi cã,gata, deja vãd fericirea, uite o simt, uite am crescut-o... Te apuca așa o durere! O durere SĂLBATICA, o durere de INFERN, când simți ca fiecare osisor din tine se mișca din loc, cand nici de auzit nu auzi, nici de văzut nu vezi, nici aer si nici pământ sub picioare nu mai ai. Când ai striga dar glas nu mai este, când ai rupe si ai sfãrma tot ce ai in cale dar deja nu mai ai ce rupe si sfarma. Când nici rugăciuni nu mai ai. Si începi sa te rogi așa cum nu ai mai făcut-o niciodată. Te rogi nu din "carte" ci din suflet... Te rogi de putere tie. Te rogi sa ai tărie sa o duci pana la capăt, te rogi de înțelepciune sa nu faci cale întoarsă... Si te mai rogi cu lacrimi pentru EA - pentru minunea si fericirea TA.
Si iată, cand nu mai vezi capătul chinurilor... Cand TE-AI JERFIT pânã la ultima suflare, apare MARIA SA! Doar prin propria durere o poti capată, o poti merita pedeplin.
Si le uiți pe toate: si cum ai "dus-o", si cum ai "născut-o"... Fiindcă in așa momente de autojerfire TOTALA fericirea NU ARE MARGINI! Si nimic nu mai contează!
P.S.: LA MULTI ANI, FERICIREA MEA!!!
Cu mult drag, mamã...
