......

Si am zis ca nu mai scriu....

Si am zis ca nu mai vreau...

Si am spus ca nu am nici un drept sa-mi "bârfesc" copii...

Dar uite ca iarasi  iau "creionul" in mana si scriu...

Defapt acesta este începutul unui alt articol.

Dar azi e data de 13 si e vineri... Si nu mă prinde somnul...

Exact  60 de ani in urma la 13septembrie, într-o vineri, s-a născut taticul meu.

.........................................................

Nu știu de ce, dar in acea zi nu am mers la școala.

Am mers cu taticu la servici.

Si nu țin minte ce purtam, cum era vremea, nici anotimpul nu îl țin minte.

Ceea de ce sunt sigura, e ca a fost o zi frumoasa din viața mea!

Am făcut excursie prin tot oficiul, cu taticu de mana.

Am mers la cantina si am mâncat ceva, tot împreuna.

Am mers la contabilitate si taticu si-a luat salariul.

Si iarasi nu știu de ce, dar după amiaza, taticu si-a luat liber.

Asa ca am pornit pe jos spre casa.

Pe drum taticu mi-a luat o carte, pe care acum o citesc copiilor mei.

Mi-a mai luat si o inghetata "pe băț" cu ciocolata...

Si cât de mult nu încercăm sa-i explic ca eu nu vreau cu ciocolata, el oricum mi-a luat-o.

Si o duceam asa in mana, si curtea inghetata aia, dar eu nici nu indrazniam sa o gust. Si nu fiindcă eram incapatinata, ci fiindcă nu puteam suporta ciocolata!

Si a luat taticu inghetata, si a dat jos toată ciocolata, si a mâncat fata tatei.

Pe drum pana acasa am discutat, am râs....

Cu siguranță a fost o zi frumoasa din viața mea...

Pare a fi o zi obisnuita.

Asa si este. Este o zi obisnuita in momentul in care o traiesti.

Si are o cutotul alta valoare când trece.

Viata e plină de astfel de zile obisnuite si de evenimente obisnuite. Si vor fi ele amintiri sau nu, nu ai de unde ști!

Sunt recunoscatoare si-i MULTUMESC mult taticului ca putea o zi obisnuita sa o facă de neuitat. Ca m-a învățat sa schimb becurile, sa fac fotografii, sa bat cuie, sa repar televizorul, sa rtraversez strada doar la culoarea verde, sa nu deschid ușa celor straini.......multe m-a învățat. 

Si sper din tot sufletul ca in urma mea sa rămână măcar jumătate din ce mi-a lăsat taticu meu!

Pot pleca oriunde, in orice colț al lumii. Si oricât de mult nu m-as gati, cu siguranță uit ceva acasa. Dar niciodată, niciodată nu pot sa-mi uit "copilaria". Si o port asa in urma mea. Si mă mai sfatui cu ea. Si ea deseori îmi amintește ca eu "nu am fost mai buna"...

Taticu, te iubesc nespus de mult!